Sunt pierdută de ceva vreme deja. Încerc sa ma regăsesc , dar printre frustrări și singurătate nu reușesc.

Dacă mi-ați vedea călătoriile, mâncarea și dulapul ați spune ca am viața ideală și sunt de-acord cu voi, dar nu la 28 de ani ai mei, poate la 20.

Sunt depresiva și nu vreau asta, dar nu ma pot obișnui cu ideea ca parcursul asta e al meu. Nu vreau viața ce o am.

Nu vreau banii pe care ii am. (Singura)

Nu vreau vacantele pe care le am. (Singura)

Vreau un companion, un prieten care să-mi șteargă lacrimile când sunt trista, sa Ma strângă in brațe când mi-e greu, sa ma sfătuiască când trebuie sa iau decizii grele, sa îmi încălzească picioarele când mi-e frig noaptea.

Vreau un bărbat pe care sa îl iubesc, sa impart patul și cafeaua cu el, sa călătorim împreuna, sa…. sa fie al meu și eu a lui.

Vreau un sprijin in viața. Sunt obosita. Obosita psihic.

Poate vreau prea multe de la viața. Poate ar trebui să-mi închid undeva inima sa nu mai sufere de singurătate, dar nu pot face asta.

Pe cât de cerebrala sunt, pe atât am nevoie de iubire sa fiu împlinita.

Toată viața mi-am dorit o FAMILIE, am de toate, doar asta mai îmi lipseste.

Sunt pierdută și singura intr-o lume pe care nu o înțeleg, intr-o lume in care sa fii ca mine („puternica” și „independenta”) este…. nici nu știu ce cuvânt sa folosesc.

As vrea sa ma pot schimba, dar e prea târziu…

sper ca n-am sa rămân pierdută mult timp.