Tăcere 

Am ales tăcerea in locul vorbelor multe fără rost. Tăcerea pe care nu am stiut-o pana de curând. Tăcerea maturității in suflet de copil. Suflet de copil care încă da cu bățul in baltă de câte ori ar trebui sa o ocolească. Baltă care se întinde uneori pe suprafața lungă, care uneori se adâncește. Suprafața care as vrea să o reduc. Adânc pe care îl ating uneori și îmi face rău. Rău pe care îl accept așa cum e. Accept ca viața are suișuri și coborâșuri. Suișuri care ma împlinesc și coborâșuri care ma întăresc. 

Tăcerea mea este fericire și tristețe, împlinire și dezamagire, zâmbete și lacrimi,       timp liber și muncă. 

Tăcerea mea este lipsă de vorbe. 

Sau nu.

S-au întâmplat multe anul trecut, asa-i? Ai suferit, ai plâns, ai căzut, dar pana la urma te-ai ridicat, ți-ai strâns inima și ai zâmbit. 

Eu am pornit pe un drum care pentru unii părea imposibil de traversat. Am învățat o limbă străină în 7 luni, m-am mutat cu totul de data asta, am început o nouă etapă a vieții, am intrat in sistemul medical pe bune, merg la munca, pun parafă și prescriu tratamente. I’m all grown up now.

Tu ce ai făcut? Ești bine? 

Ai învățat din greșeli sau nu.

Te-ai lăsat iubit/ă sau nu.

Ai cheltuit sau nu.

Ai plâns sau nu.

Ai râs sau nu.

Ai călătorit sau nu.

Eu am făcut toate astea și multe altele pe lângă. 

Tu ce ai făcut?